Cultura este ramura cea mai importanta a traditiei romanesti.
Inca din cele mai vechi timpuri, cultura a fost apreciata si recunoscuta ca fiind esentiala si o forma de informare pentru oamenii de stiinta, fiind interesati de obiceiuri, pastrarea culturii si limbii romane si a portului. Cercetarea s-a dezvoltat in timp, oamenii de stiinta au ajuns la perfectionare, cunostinte bine insusite, ajungand mari personalitati, transmitand tot ceea ce stiu prin articole, carti, memorii s.a.
Fiindu-ne transmisa si prezentata in cel mai de pret mod, noi suntem datori sa pastram cultura in memoria lor, dar si pentru a prelua si a transmite mai departe altor generatii.
Si pana la urma trebuie sa recunoastem ca fara cultura, am fi saraci pe dinauntru, adica "lipsiti de adevar si ratiune". Daca vrem sa ajungem si noi la unele performante, sa depasim "normalul", trebuie sa ne straduim sa descoperim secretele antichitatii, cultura frumoasa si misterele acesteia.
Nu ne putem pronunta exact la un raspuns pentru intrebarea "Omogenizarea economica poate duce la pulverizarea culturala?". Din ce cauza... nu ne dam seama. Poate nu suntem destul de informati despre economie si pulverizare.
O data cu intrarea in U. E. suntem datori sa cunoastem cultura celorlalte tari care au aderat la o lume mai buna, o lume in care sa ne simtim protejati, fara griji si, mai ales, fara nevoi. Totodata, noi, romanii, am putea chiar sa ne mandrim cu, cultura noastra, deoarece am putea spune ca suntem norocosi. Multi scriitori au dezvoltat pe parcursul carierei lor, frumusetea pentru traditii, cultura, frumos etc.
Titu Maiorescu este unul dintre cei dintai oameni de cultura romani care a inteles ca, dupa infaptuirea unirii din 1859, o cale de consolidare a unitatii nationale trebuie sa fie limba romana. a. Prima problema de limba ridicata de Titu Maiorescu a fost cea a scrierii limbii romane literare. Principiile lui Maiorescu asupra acestei probleme au fost urmatoarele:1. introducerea alfabetului latin; 2. eliminarea alfabetului chiliric, slavon; 3. ortografia fonetica si 4. combaterea scrierii etimologice. Aceste idei apar in studiul “Despre scrierea limbei romane”. b. O alta problema de limba, care l-a preocupat pe Titu Maiorescu, este cea a neologismelor. El considera ca este preferabil imprumutul de cuvinte dintr-o limba straina atunci cand apar notiuni noi, decat compunerea lor in interiorul limbi romane din material lexical vechi. Maiorescu a fost partizanul imbogatirii vocabularului limbii romane prin neologisme, dar respectandu-se cateva conditii: sa se imprumute mai ales din limbile romanice, pentru a fi ma iusor adaptate la fonetica limbii romane, si numai atunci cand este neaparat necesar. c. In sfarsit, o ultima problema de mare importanta a fost aceea de combatere a tendintelor de stricare a limbii. Din punctul de vedere al lui Titu Maiorescu doua manifestari erau deosebit de periculoase: calcul lingvistic (adica traducerea cuvant cu cuvant a unor expresii specifice dintr-o limba straina) si betia de cuvinte. 1. Copierea expresiilor idiomatice schimba sensul unei propozitii sau il face de neinteles. De aceea, Maiorescu ridiculizeaza pe acei gazetari care preluau dintr-o limba straina expresiile ei caracteristice sau figurate, traducandu-le intocmai, fara sa caute echivalentul specific in limba romana (Alecsandri ridiculizase si el aceeasi tendinta in celebra comedie “Chirita in provincie”). Aceasta idee apare in studiul “Limba romana in jurnalele din Austria”. 2. La fel de stricatoare pentru sanatatea limbii este si betia de cuvinte, considerata o adevarata boala a spiritului. Maiorescu o analizeaza cu ironie muscatoare in doua celebre articole: “Betia de cuvinte” si “Oratori, retori si limbuti”.
Intr-adevar, acest mare critic literar a avut o contributie deosebita in dezvoltarea culturii si limbii romane, dar mai sunt si altii cum ar fi: Eminescu, Grigorescu si S.Nicolaescu sunt cei mai cunoscuti oameni de cultura romani, in domeniile pe care le reprezinta, respectiv literatura, pictura si regie, se arata in Barometrul de consum cultural 2005, realizat de Centrul de Studii si Cercetari in Domeniul Culturii.
INTERCULTURALITATEA este o forma de a cunoaste traditiile si secretele altei natiuni sau a natiunei din care faci parte. Bineinteles ca este utila in U. E. pentru a se putea intelege mai bine tarile intre ele, prin cunoasterea de stiinta, de frumos, de intelept...
Exista in zona Iasului modele de interculturalitate. Putem contribui la dezvoltarea interculturalitatii prin diferite metode.
Fiindu-ne transmisa si prezentata in cel mai de pret mod, noi suntem datori sa pastram cultura in memoria lor, dar si pentru a prelua si a transmite mai departe altor generatii.
Si pana la urma trebuie sa recunoastem ca fara cultura, am fi saraci pe dinauntru, adica "lipsiti de adevar si ratiune". Daca vrem sa ajungem si noi la unele performante, sa depasim "normalul", trebuie sa ne straduim sa descoperim secretele antichitatii, cultura frumoasa si misterele acesteia.
Nu ne putem pronunta exact la un raspuns pentru intrebarea "Omogenizarea economica poate duce la pulverizarea culturala?". Din ce cauza... nu ne dam seama. Poate nu suntem destul de informati despre economie si pulverizare.
O data cu intrarea in U. E. suntem datori sa cunoastem cultura celorlalte tari care au aderat la o lume mai buna, o lume in care sa ne simtim protejati, fara griji si, mai ales, fara nevoi. Totodata, noi, romanii, am putea chiar sa ne mandrim cu, cultura noastra, deoarece am putea spune ca suntem norocosi. Multi scriitori au dezvoltat pe parcursul carierei lor, frumusetea pentru traditii, cultura, frumos etc.
Titu Maiorescu este unul dintre cei dintai oameni de cultura romani care a inteles ca, dupa infaptuirea unirii din 1859, o cale de consolidare a unitatii nationale trebuie sa fie limba romana. a. Prima problema de limba ridicata de Titu Maiorescu a fost cea a scrierii limbii romane literare. Principiile lui Maiorescu asupra acestei probleme au fost urmatoarele:1. introducerea alfabetului latin; 2. eliminarea alfabetului chiliric, slavon; 3. ortografia fonetica si 4. combaterea scrierii etimologice. Aceste idei apar in studiul “Despre scrierea limbei romane”. b. O alta problema de limba, care l-a preocupat pe Titu Maiorescu, este cea a neologismelor. El considera ca este preferabil imprumutul de cuvinte dintr-o limba straina atunci cand apar notiuni noi, decat compunerea lor in interiorul limbi romane din material lexical vechi. Maiorescu a fost partizanul imbogatirii vocabularului limbii romane prin neologisme, dar respectandu-se cateva conditii: sa se imprumute mai ales din limbile romanice, pentru a fi ma iusor adaptate la fonetica limbii romane, si numai atunci cand este neaparat necesar. c. In sfarsit, o ultima problema de mare importanta a fost aceea de combatere a tendintelor de stricare a limbii. Din punctul de vedere al lui Titu Maiorescu doua manifestari erau deosebit de periculoase: calcul lingvistic (adica traducerea cuvant cu cuvant a unor expresii specifice dintr-o limba straina) si betia de cuvinte. 1. Copierea expresiilor idiomatice schimba sensul unei propozitii sau il face de neinteles. De aceea, Maiorescu ridiculizeaza pe acei gazetari care preluau dintr-o limba straina expresiile ei caracteristice sau figurate, traducandu-le intocmai, fara sa caute echivalentul specific in limba romana (Alecsandri ridiculizase si el aceeasi tendinta in celebra comedie “Chirita in provincie”). Aceasta idee apare in studiul “Limba romana in jurnalele din Austria”. 2. La fel de stricatoare pentru sanatatea limbii este si betia de cuvinte, considerata o adevarata boala a spiritului. Maiorescu o analizeaza cu ironie muscatoare in doua celebre articole: “Betia de cuvinte” si “Oratori, retori si limbuti”.
Intr-adevar, acest mare critic literar a avut o contributie deosebita in dezvoltarea culturii si limbii romane, dar mai sunt si altii cum ar fi: Eminescu, Grigorescu si S.Nicolaescu sunt cei mai cunoscuti oameni de cultura romani, in domeniile pe care le reprezinta, respectiv literatura, pictura si regie, se arata in Barometrul de consum cultural 2005, realizat de Centrul de Studii si Cercetari in Domeniul Culturii.
INTERCULTURALITATEA este o forma de a cunoaste traditiile si secretele altei natiuni sau a natiunei din care faci parte. Bineinteles ca este utila in U. E. pentru a se putea intelege mai bine tarile intre ele, prin cunoasterea de stiinta, de frumos, de intelept...
Exista in zona Iasului modele de interculturalitate. Putem contribui la dezvoltarea interculturalitatii prin diferite metode.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu